România traversează o criză politică, economică și socială fără precedent, dar, în mijlocul acestui haos, există o voce care pare să ofere o soluție: să ne întoarcem în trecut. Nu orice trecut, desigur, ci perioada interbelică, pe care Călin Georgescu o consideră o epocă de aur a naționalismului „pur” și a identității românești. În viziunea sa, soluțiile la problemele contemporane par să vină dintr-un amalgam de suveranism romantic și nostalgie pentru o istorie alternativă.
Patriotism mondial: oxymoronul perfect?
Domnul Georgescu vorbește despre „frica” care ne-a cuprins, despre o pierdere a „umanității” și a „spiritului”. În contextul său, aceasta nu este o lamentare pentru corupția endemică sau lipsa infrastructurii, ci o pledoarie pentru „un patriotism la nivel mondial”. Cum arată, concret, acest concept? Probabil o combinație între izolaționism economic și o întoarcere la valorile tradiționale, însoțite de o reinterpretare selectivă a istoriei.
„Mișcarea legionară, atunci când se va scrie istoria adevărată, se va arăta că a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român,” afirmă Călin Georgescu, într-un moment de sinceritate care ridică multe întrebări. Dacă sănătatea societății românești s-ar fi bazat pe un astfel de „model”, probabil că ar fi fost nevoie de mai mult decât un simplu plan Marshall pentru reconstrucție după Al Doilea Război Mondial.
Economia suverană: rețeta pentru incertitudine
Călin Georgescu promovează o economie bazată pe „resursele proprii” și pe o izolare strategică față de influențele externe. Problema este că, în 2024, România nu seamănă deloc cu țara de la începutul secolului XX. Industria grea a dispărut, agricultura este dependentă de subvențiile UE, iar tehnologia necesară pentru a produce ceva competitiv vine, invariabil, din afară. În această lumină, ideea de suveranism economic sună mai degrabă a dezinformare subtilă decât a viziune realistă.
Mișcarea spre trecut, cu pași grăbiți
Într-o lume a globalizării, Georgescu pare să fie un apostol al trecutului, propunând soluții care ignoră prezentul. „Frica și pierderea umanității” pe care le invocă sunt poate metafore pentru teama de schimbare și progres, un soi de nostalgie colectivă pentru o perioadă în care simplificarea realităților complexe părea mai ușor de suportat.
Dacă domnul Georgescu ar ajunge președinte, viitorul României ar fi dominat de incertitudine. O retorică ce glorifică extremele și se sprijină pe o viziune discutabilă asupra istoriei ar transforma țara într-un experiment nefericit al izolării naționale. Iar în timp ce restul lumii merge înainte, România ar rămâne cu un picior ferm înfipt în trecut, blocată între utopie și realitate.
