Cardanul, arborele acela lung care leagă cutia de viteze de diferențial, pare o piesă banală. De fapt, muncește discret și continuu: preia cuplul motor și îl duce spre roți, în timp ce mașina trece peste denivelări, schimbă sarcina și își rearanjează, de zeci de ori pe secundă, direcția forțelor.
Nu se vede, nu face spectacol, dar când obosește îl simți în palmă, în vibrațiile volanului, și în acel huruit care se strecoară pe la 60, apoi pe la 80 și, încet, nu mai pleacă deloc. Hai să fim sinceri, nimeni nu pornește dimineața cu gândul la cardan. Dar liniștea de la drum lung depinde și de el.
Întreținerea nu e complicată, repararea poate fi elegantă sau radicală, iar piesele care se schimbă des formează un tipar cunoscut oricui a condus o mașină cu ceva kilometri la bord. Din ce am observat eu, problemele apar mai ales la mașini care cară, trag sau văd ierni grele, cu sare și apă înghețată.
Cruci cardanice, adică articulațiile pe care te bazezi zilnic
Cele mai des înlocuite sunt crucile cardanice, articulații în formă de cruce ce permit arborelui să lucreze la unghi. Fiecare braț ascunde rulmenți cu ace, finețuri mecanice care adoră unsoarea potrivită și detestă apa, sarea, noroiul și lipsa de lubrifiere.
Simptomul clasic, când încep să cedeze, este bătaia scurtă la plecare sau la schimbările bruște de sarcină, apoi apare un șuierat metalic ce se transformă treptat într-o vibrație constantă. Mulți pun vibrația pe seama roților, au grijă de ele și uită cardanul, deși problema vine de sub podea.
Înlocuirea crucilor nu e complicată pentru un atelier obișnuit cu transmisii, dar cere precizie la presare și atenție la poziționarea inelelor de siguranță. La mașinile cu unsoare prevăzută din fabrică, crucile sunt capsulate; când se uzează nu se pot re-unge, se schimbă. Există și variante cu nipluri de gresare, utile mai ales la vehicule care trag des sau circulă pe drumuri nepavate. Mi se pare că o gresare la 10 sau 15 mii de kilometri, în condiții grele, poate face diferența între un cardan liniștit și o reparație făcută pe fugă, în miez de iarnă.
Rulmentul de sprijin și suportul intermediar, miezul liniștii la turație
La cardanele din două bucăți, rulmentul de sprijin din mijloc, montat într-un suport elastic, poartă o parte serioasă din greutate. Cauciucul perimetral absoarbe vibrațiile, iar rulmentul propriu-zis asigură rotația curată. Când cedează, sunetul aduce a huruit surd care crește cu viteza, uneori însoțit de vibrații în zona tunelului median. Nu știu exact dacă e așa pentru toată lumea, dar eu l-am recunoscut de fiecare dată după felul în care dispare când ridici ușor accelerația și revine imediat ce încarci din nou transmisia.
De cele mai multe ori, se schimbă ansamblul complet, nu doar rulmentul, pentru că suportul de cauciuc îmbătrânește. E o piesă care își trăiește viața în umbră, dar când se deteriorează te obligă să încetinești fără chef și să negociezi cu pedala de accelerație. Montajul corect ține și de aliniere, nu doar de piese noi. O reglare neglijentă te poate trimite înapoi la service cu aceleași simptome, deși ai o factură proaspătă în torpedou.
Cuple elastice și amortizoare de vibrații, detalii mici cu efect mare
Anumite modele folosesc cuple elastice la capetele cardanului, discuri din cauciuc armat care temperează șocurile de cuplu. Când apar crăpături radiale sau microfisuri în jurul găurilor pentru șuruburi, e semn că se apropie momentul înlocuirii. O cuplă obosită produce bătăi seci la plecare, iar în cazuri extreme poate strica alinierea și lovi alte componente. Unele mașini mai poartă și un amortizor de vibrații pe arbore, o greutate calculată ce liniștește rezonanțele la anumite viteze. Și el îmbătrânește, iar când cauciucul intern se desprinde, apare acel bâzâit deranjant care te scoate din sărite pe autostradă.
În aparență mărunte față de o cutie de viteze sau un diferențial, aceste piese fac pace între părțile mai aprige ale transmisiei. Nu le vezi, dar le auzi brusc când tac bine după ce le-ai schimbat.
Caneluri și glisorul cardanului, jocul axial care-ți taie pofta de drum
Arborele cardanic are zone canelate care permit lungirea și scurtarea ușoară atunci când suspensia lucrează. În timp, canelurile se uzează, iar glisorul capătă joc. Apare o bătaie scurtă la cuplare și o vibrație pe accelerație, clară mai ales la viteze urbane. Dacă privești atent burduful de protecție și vezi urme de unsoare aruncată pe tunel, e semn că etanșarea îmbătrânește și canelurile lucrează pe uscat.
Reparația reală înseamnă înlocuirea segmentului sau recondiționarea profesională, urmate de echilibrarea arborelui. Improvizațiile nu ajută, pentru că orice excentricitate se transformă în vibrații supărătoare pe măsură ce urcă turația.
Flanșe, șuruburi, garnituri, ordinea care ține totul la un loc
Flanșele de prindere către cutie și către diferențial pot ajunge ovalizate sau cu urme de joc după ani de strângeri și desfaceri. Șuruburile, cu pas și lungime specifice, nu se înlocuiesc la întâmplare, iar strângerea la cuplul corect nu e moft. Se întâmplă să fie refolosite șuruburi deja întinse, care nu mai asigură stabilitate. În timp, jocurile devin vibrații, vibrațiile tocesc rulmenții, iar cercul se închide cu un cost pe care nu ți-l dorești.
Garniturile de etanșare din jurul flanșelor, deși ieftine, merită atenție la fiecare demontare, fiindcă pierderile de ulei din cutie sau din diferențial vin cu alte povești, mai scumpe.
Semnele care te trimit la un atelier, pe limba șoferului
Dacă simți vibrații la o viteză anume, care dispar la alte viteze, nu te grăbi să echilibrezi roțile de trei ori. Vibrația care „stă” într-un interval de 10–20 km/h și se simte mai mult în scaun decât în volan indică adesea cardanul. Bătăile seci la plecare sau când iei brusc piciorul de pe accelerație trimit gândul la cruci. Huruitul care crește odată cu viteza, fără legătură cu turația motorului, arată spre rulmentul de sprijin. Iar mirosul fin de ulei cald în zona mediană, combinat cu pete mici pe podea, poate anunța etanșări slăbite la flanșe.
Un mecanic priceput verifică jocurile cu pârghii mici, caută urme de unsoare aruncată, inspectează anvelopele ca să elimine coincidențele și măsoară bătăile radiale. Apoi vine partea rafinată: marcarea fazajului înainte de demontare, ca la montaj arborele să revină în aceeași poziție relativă, și echilibrarea dinamică pe banc. Fără echilibrare, orice reparație rămâne pe jumătate făcută, iar vibrațiile te vor bântui exact când îți e lumea mai dragă.
Când repari și când înlocuiești, decizia care aduce liniște la drum
Crucile cardanice și cuplele elastice se schimbă, de regulă, fără dezbateri, pentru că sunt consumabilele sistemului. Rulmentul de sprijin, cu tot cu suport, intră în aceeași categorie la kilometraje mari sau la utilizare grea. Glisorul și canelurile pot fi recondiționate în ateliere specializate, cu rezultate foarte bune, cu condiția să fie urmate de echilibrare corectă.
Flanșele și șuruburile cedează mai rar, dar când vezi urme de uzură sau filetul nu mai ține sănătos, e mai ieftin pe termen lung să pui piese noi decât să repari efectele unui joc care a lucrat prea mult.
Mulți șoferi rezolvă în același timp și alte elemente din lanțul de transmisie. Dacă ai burdufuri crăpate la articulațiile omocinetice, dacă se aud pocnituri la bracaj maxim, poți programa odată cu cardanul și articulațiile roților. Aici are sens o intervenție de tip reconditionari de planetare atunci când mecanicul confirmă că jocul e încă rezonabil și ansamblul merită salvat, nu schimbat complet. O transmisie liniștită începe cu o abordare coerentă, nu cu reparații răzlețe.
Ce prelungește viața cardanului, fără să devii maniacul întreținerii
Nu trebuie să trăiești cu lanterna sub mașină. E suficient să verifici din când în când dacă apar vibrații noi, să asculți huruituri ritmice și să urmărești dacă pe tunel sau pe evacuare s-au strâns urme de unsoare. Dacă știi că mașina vede drumuri grele, cere la fiecare schimb de ulei o gresare acolo unde există nipluri. Spală dedesubtul după ierni cu multă sare; rulmenții cu ace nu iubesc deloc sarea uscată. Iar dacă ai în plan modificări de putere sau anvelope mai agresive, ține minte că transmit mai multă bătaie în transmisie și scurtează viața pieselor consumabile.
Când se intervine, cere marcarea fazajului și echilibrarea dinamică. Sună pretențios, dar e ca atunci când așezi roata de rezervă exact cum a stat și înainte, doar că vorbim despre o piesă cu toleranțe mai sensibile. O mică excentricitate la 3.000 de rotații pe minut devine o vibrație mare pe bancheta din spate.
O concluzie spusă omenește
Cardanul e ca un om care muncește corect în tăcere. Nu cere aplauze, doar unsoarea potrivită, două urechi atente și o șurubelniță care să verifice din când în când dacă totul stă la locul lui. Cruci cardanice, rulment de sprijin, cuple elastice, glisor cu caneluri, flanșe și garnituri – acestea sunt piesele care cer cel mai des atenție. Le schimbi, reglezi, echilibrezi și mașina revine la liniștea aceea plăcută pe care o simți când viteza plutește și motorul pare să cânte la aceeași notă cu drumul.
Mi se pare că puțină grijă aduce multă pace; iar la drum lung, e poate cel mai frumos semn că totul lucrează cum trebuie.
