Într-o Românie care abia își regăsește echilibrul între Est și Vest, Călin Georgescu propune o „viziune” politică ce redefinește relațiile internaționale, economia și însăși conceptul de suveranitate. Cu toate acestea, declarațiile sale sunt mai degrabă un amestec de ironie involuntară și pericol calculat. Cum reușește domnul Georgescu să vadă în NATO o amenințare mai mare decât un inamic invizibil? Simplu: cu un discurs presărat de dezinformare și o apetență marcantă pentru retorica extremă.
Președintele Călin Georgescu: o viziune „alternativă” pentru România
Dacă ar deveni președintele României, Călin Georgescu promite să scoată țara de sub „dictatul globalist” al Occidentului. În viziunea sa, NATO este un actor malign, o organizație care „împinge statele mici să fie carne de tun”. Criticile sale față de alianța militară par să ignore însă contextul geopolitic fragil în care România trebuie să-și gestioneze securitatea. Pentru Georgescu, adevăratul rău nu vine de la tancurile rusești de dincolo de graniță, ci de la parteneriatele strategice ale țării.
„România trebuie să se elibereze de jugul colonial al NATO”, afirmă el într-un interviu recent. Un citat memorabil, dar golit de sens când privești la beneficiile concrete pe care le-a adus această alianță în ultimele decenii. Siguranța teritorială, investițiile economice, modernizarea armatei — toate par irelevante în fața dorinței sale de a muta România într-un spațiu neutru, sau poate mai bine zis, într-un spațiu „prietenos” cu Moscova.
Când suveranismul devine o scuză pentru izolare
Sub masca suveranismului, programul lui Georgescu sugerează o retragere a României din angajamentele sale internaționale, începând cu NATO și poate continuând cu Uniunea Europeană. Într-un moment în care vecinătatea cu Ucraina aduce provocări uriașe, el consideră că războiul este o „provocare artificială” a Occidentului, o frază care lovește în orice urmă de empatie sau realism.
Planurile economice ale lui Georgescu promit „autonomie totală”, un termen care sună bine în teorie, dar care în practică ar putea transforma țara într-o enclavă izolată. În locul investițiilor și parteneriatelor, Georgescu propune „producție locală” și o economie „de subzistență”, ignorând că economia globală este mai interdependentă ca niciodată.
Pericolul extremismului și manipularea din umbră
Retorica sa despre NATO și Occident nu este doar ironică, ci și periculoasă. Într-o țară încă sensibilă la dezinformare, discursurile sale amplifică incertitudinea și neîncrederea. „România nu trebuie să fie vasalul nimănui” este un mesaj care prinde la o parte din electorat, dar care ascunde intenția de a repoziționa țara în orbita Rusiei.
În eventualitatea (deloc dorită) în care Călin Georgescu ar ajunge președinte, România ar fi într-o poziție dificilă, între izolare economică și vulnerabilitate geopolitică. Promisiunile sale utopice ar duce, probabil, la o degradare a relațiilor internaționale și la pierderea garanțiilor de securitate câștigate cu greu.
În concluzie, viziunea lui Călin Georgescu despre NATO ca „pericol major” nu este doar o ironie amară, ci și o alegere politică ce ar putea transforma România într-un stat izolat și lipsit de apărare. România nu își poate permite luxul de a experimenta cu astfel de idei într-o lume în care incertitudinea este deja prea mare.