Izolarea sociala este o stare de lipsa completa sau aproape completa de contact intre individ si societate. Difera de singuratate, care reflecta lipsa temporara si involuntara de contact cu alti oameni din lume. Izolarea sociala poate fi o problema pentru indivizii de orice varsta, desi simptomele pot diferi in functie de grupa de varsta.
Izolarea sociala are caracteristici similare atat in cazuri temporare, cat si pentru cei cu un ciclu istoric de izolare pe tot parcursul vietii. Toate tipurile de izolare sociala pot include sederea acasa pentru perioade indelungate de timp, fara comunicare cu familia, cunoscutii sau prietenii si / sau evitarea voita a oricaror contacte cu alti oameni atunci cand apar aceste oportunitati.
Efecte
Adevarata izolare sociala de-a lungul anilor si deceniilor poate fi o afectiune cronica care afecteaza toate aspectele existentei unei persoane. Izolarea sociala poate duce la sentimente de singuratate, frica fata de ceilalti sau stima de sine negativa. Lipsa unui contact uman constant poate provoca, de asemenea, un conflict cu prietenii (periferici) cu care persoana izolata social poate vorbi ocazional sau poate cauza probleme cu membrii familiei.
Marimea riscului asociat izolarii sociale este comparabila cu cea a fumatului de tigari si a altor factori majori de risc biomedical si psihosocial. Cu toate acestea, intelegerea noastra despre cum si de ce izolarea sociala este riscanta pentru sanatate – sau invers – cum si de ce legaturile si relatiile sociale sunt protectoare pentru sanatate, ramane inca destul de limitata.
In cazul izolarii legate de dispozitie, individul se poate izola in timpul unui episod depresiv doar pentru a „iesi la suprafata” atunci cand starea de spirit se imbunatateste. Individul poate incerca sa-si justifice comportamentul recluziv sau de izolare ca fiind unul placut sau confortabil.
Din partea individului se poate realiza ca exista ceva in neregula cu raspunsurile lui izolatoare care pot duce la anxietate accentuata. Relatiile pot fi o lupta, deoarece individul se poate reconecta cu ceilalti in timpul unei dispozitii mai sanatoase doar pentru a se intoarce la o stare izolata in timpul unei stari sufletesti scazute sau depresive.
Izolarea sociala perceputa de catre oameni
Cercetarile indica faptul ca izolarea sociala perceputa (PSI) este un factor de risc pentru oameni si poate contribui la „performanta cognitiva generala mai slaba si o functionare executiva mai slaba, declin cognitiv mai rapid, cognitie negativa si depresiva, sensibilitate crescuta la amenintarile sociale si un confirmator auto-protector – prejudecata in cognitia sociala. ”
PSI contribuie, de asemenea, la accelerarea procesului de imbatranire” – Un studiu din 2007 a raportat ca, dupa ce a s-a controlat dimensiunea retelei sociale si frecventa activitatii sociale, izolarea sociala perceputa este predictiva in ceea ce priveste declinul cognitiv si riscul pentru boala Alzheimer. Mai mult, interactiunile sociale ale indivizilor care se simt izolati social sunt mai negative si mai putin satisfacatoare. Aceasta contribuie la un ciclu vicios in care persoana devine din ce in ce mai izolata.
Studii de neuroimagistica
In primul studiu de conectivitate functionala fMRI (FC) in stare de repaus pe PSI, PSI s-a dovedit a fi asociat cu cresterea starii de repaus FC intre mai multe noduri ale retelei cingulo-operculare, o retea neurala asociata cu alerta tonica. PSI a fost, de asemenea, asociat cu FC de stare de repaus redusa intre reteaua cingulo-operculara si girul frontal superior drept, ceea ce sugereaza un control executiv diminuat.
S-a constatat ca indivizii singuri exprima o activare mai slaba a striatului ventral ca raspuns la imagini placute ale oamenilor decat la obiecte, sugerand o scadere a recompensei stimulilor sociali. Indivizii singuri au exprimat, de asemenea, o mai mare activare a cortexului vizual ca raspuns la reprezentari neplacute ale oamenilor (de exemplu, expresii faciale negative) decat la obiecte; indivizii care nu sunt singuri, arata o activare mai mare a jonctiunii temporoparietale drepte si stangi (TPJ).
Autorii studiului au interpretat concluziile pentru a reprezenta faptul ca indivizii singuri acorda o atentie sporita stimulilor sociali negativi, dar indivizii care nu sunt singuri, intr-o masura mai mare decat indivizii singuri, se insereaza in perspectiva celorlalti.
Mai mult, Kanai si colab. (2012), a raportat ca singuratatea s-a corelat negativ cu densitatea de materie cenusie in sulcul temporal stang posterior (pSTS), o zona implicata in perceptia miscarii biologice, mentalizarea si perceptia sociala. Aceasta corespunde notiunii de „utilizeaza-l sau pierde-l”, in care privarea de stimuli duce la atrofierea regiunilor creierului implicate in procesarea acestor stimuli.
Izolarea sociala la rozatoare
Manipularile experimentale de izolare sociala la sobolani si soareci (de exemplu, cresterea izolata) sunt un mijloc comun de a elucida efectele izolarii asupra animalelor sociale in general. Cercetatorii (Czéh si colab., 2016) au propus cresterea izolata a sobolanilor ca model valid etiologic al bolii psihice umane.
Intr-adevar, s-a descoperit ca izolarea sociala cronica la sobolani duce la comportamente asemanatoare depresiei, anxietatii si psihozelor, precum si semne ale unei regregari autonome, neuroendocrine si metabolice. De exemplu, o revizuire sistematica a descoperit ca izolarea sociala la sobolani este asociata cu scaderea expresiei BDNF in hipocamp, care este asociata cu simptome crescute de anxietate.
Efectele manipularilor experimentale de izolare la alte specii s-au dovedit a fi asemanatoare efectelor izolarii percepute la om si includ: cresterea tonusului simpatic tonic si activarea hipotalamica-hipofizara-suprarenala (HPA) si scaderea controlului inflamator, imunitatii, calitatii somnului si expresia genelor care reglementeaza raspunsurile la glucocorticoizi (Cacioppo, Hawkley, Norman, & Berntson, 2011). Cu toate acestea, mecanismele biologice, neurologice si genetice care stau la baza acestor simptome sunt putin intelese.
Neurobiologie
Izolarea sociala contribuie la dezvoltarea anormala a hipocampului prin modificari specifice ale stabilitatii microtubulului si scaderea expresiei MAP-2 (Bianchi si colab., 2006). Izolarea sociala contribuie la reducerea exprimarii sinaptofizinei proteinei sinaptice si la scaderea lungimii dendritice dar si a densitatii spinului dendritic a celulelor piramidale (Silva-Gomez si colab., 2003).
Mecanismul molecular de baza al acestor modificari neuronale structurale sunt stabilizarile microtubulelor, care afecteaza remodelarea si extinderea axonilor si a dendritelor.
Cercetarile efectuate de Cole si colegii sai, au aratat ca izolarea sociala perceputa este asociata cu expresia genica – in mod special, sub-expresia genelor care poarta elemente anti-inflamatorii de raspuns glucocorticoid si supraexpresia genelor care prezinta elemente de raspuns pentru transcriptia pro-inflamatorie de NF-κB / Rel. factori.
Aceasta constatare este paralela cu scaderea sensibilitatii limfocitelor la reglarea fiziologica de axa HPA la indivizii singuri. Acest lucru, impreuna cu dovezi ale cresterii activitatii axei HPA, sugereaza dezvoltarea rezistentei la glucocorticoizi la indivizii singuri.
Izolarea sociala poate fi un factor care precipita comportamentul suicidului. Un numar mare de articole sugereaza ca indivizii care se confrunta cu izolare in viata lor, sunt mai vulnerabili la sinucidere decat cei care au legaturi sociale puternice cu ceilalti.
Un studiu a considerat ca izolarea sociala se numara printre cei mai comuni factori de risc identificati la barbatii australieni care incearca sa se sinucida. Profesorul Ian Hickie de la Universitatea din Sydney, a spus ca izolarea sociala a fost poate cel mai important factor care a contribuit la tentativele de sinucidere masculina. Hickie a spus ca exista o multime de dovezi ca barbatii aveau retelele sociale mai restranse decat femeile si ca aceste retele erau puternic bazate pe munca.
Lipsa relatiilor sociale are un impact negativ asupra dezvoltarii structurii creierului. In cazuri extreme de izolare sociala, studiile la soareci si maimute tinere au aratat cum creierul este puternic afectat de lipsa de comportament si relatii sociale.
Background
Izolarea sociala este atat o cauza potentiala, cat si un simptom al provocarilor emotionale sau psihologice. Ca o cauza, incapacitatea perceputa de a interactiona cu lumea si cu altii poate crea un model crescator al acestor provocari. Ca simptom, perioadele de izolare pot fi cronice sau episodice, in functie de orice modificari ciclice ale starii de spirit, in special in cazul depresiei clinice.
In fiecare zi, aspectele acestui tip de izolare sociala adanc inradacinata pot insemna:
- statul acasa pentru o perioada nedeterminata din cauza lipsei de acces la evenimente si situatii sociale, mai degraba decat a dorintei de a fi singur;
- fara sa contacteze, nici sa nu fie contactat de catre cunoscuti, chiar si periferic; de exemplu, niciodata sa nu fiti sunat de nimeni la telefon si niciodata sa nu va viziteze nimeni resedinta;
- lipsa unor relatii semnificative, extinse si mai ales intimitate (atat emotionala, cat si fizica).
Factorii care contribuie
Urmatorii factori de risc contribuie la motivele pentru care indivizii se distanteaza de societate.
- Violenta in familie – faptuitorul foloseste izolarea sociala ca mijloc de control al victimei lor.
- Criza familiei – apare mai ales cand un membru al unei familii indeplineste neglijent o actiune daunatoare. De exemplu, daca un parinte indeplineste vreo actiune impotriva vointei copilului sau, copilul ar putea ajunge la soc si, in cele din urma, sa se simta invins. Mai mult, simptomele ar putea dura si copilul ar putea fi afectat pentru o perioada nedeterminata, cu mai multe simptome care apar odata cu trecerea timpului.
- Sanatate si dizabilitati – Oamenii pot fi jenati de dizabilitatile lor sau de problemele lor de sanatate, astfel incat acestia au tendinta de a se izola pentru a evita interactiunea sociala din frica ca vor fi judecati sau stigmatizati. Acest lucru este frecvent la persoanele care au autism si alte tulburari cunoscute. Uneori, in loc de jena, dizabilitatea in sine si lipsa unei retele de asistenta a unei persoane, pot fi cauza izolarii sociale.
- Pierderea sotului – Daca un sot s-a separat recent, a divortat sau a murit, cealalta persoana se poate simti singura si deprimata.
- Traind singur – Un studiu realizat in 2015 de Centrul National de Cercetare a Familiei si Casatoriei a descoperit ca 13% dintre adultii din Statele Unite traiau singuri, fata de 12% in 1990.
- Imbatranirea – Odata ce o persoana ajunge la o varsta in care apar probleme precum deficientele cognitive si alte dizabilitati, aceasta persoana nu va mai fi in masura sa iasa si sa socializeze.
- Pierderea auzului – pierderea auzului poate provoca deficiente de comunicare, ceea ce poate duce la izolarea sociala in special la adultii in varsta.
- Probleme de transport – Daca persoana nu beneficiaza de transport pentru a participa la adunari sau pentru a iesi pur si simplu din casa, nu are de ales decat sa stea acasa toata ziua, ceea ce poate duce la sentimente de depresie.
- Adversitatea societala – Dorinta de a evita disconfortul, pericolele si responsabilitatile care apar din interactiunile cu oamenii. Acest lucru se poate intampla daca alte persoane sunt uneori, sau adesea, nepoliticoase, ostile, critice, grosolane sau neplacute. Persoana in cauza ar prefera doar sa fie singura, pentru a evita dificultatile si greutatile determinate de interactiunile cu astfel de oameni.
